În 2 octombrie, Academia Regală Suedeză de Ştiinţă a anunţat că Premiul Nobel pentru Chimie pe 2003 li se acordă americanilor Peter Agre şi Roderick MacKinnon.

Primul dintre ei a fost anunţat ca descoperitorul aquaporinei - proteina care transportă apa în organismul uman. MacKinnon a fost distins pentru studiile privind canalul ionic al sărurilor.

Toate bune şi frumoase, atâta doar că primul cercetător care a observat aquaporina, în membrana celulei roşii sanguine, şi a descris procedeul de purificare a ei n-a fost Peter Agre, ci profesorul clujean Gheorghe Benga, şeful Catedrei de Biologie Celulară şi Moleculară a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu".

Povestea începe în 1986, când Gheorghe Benga, împreună cu Octavian Popescu şi Victor I. Popa, demonstrau pentru prima oară prezenţa unei proteine canal pentru apă în membrana celulei roşii sanguine.

Alături de ei a fost şi americanul Ross P. Holmes, de la Universitatea Illinois, care a adus substanţa necesară pentru detectarea proteinei.

La vremea respectivă, izolarea unei asemenea proteine, în scopul caracterizării sale, era un procedeu imposibil de realizat în România.

Astfel, echipei de cercetători nu i-a rămas de făcut decât să-şi publice descoperirea în câteva reviste internaţionale de specialitate, cum ar fi "Biochemistry" sau "European Journal of Cell Biology" (Jurnalul european de biologie celulară).

Studiile au indicat şi modul în care aquaporina ar putea fi purificată, dacă s-ar dispune de aparatura necesară.

Doi ani mai târziu, în 1988, Peter Agre, profesor la Şcoala de Medicină Baltimore din cadrul Universităţii "John Hopkins", a descoperit întâmplător aceeaşi proteină şi a purificat-o.

Iar, după alţi patru ani, la sugestia unor prieteni, a identificat proprietatea aquaporinei de a transporta apa.

În 1988, când şi-a publicat studiul de specialitate, Agre l-a menţionat în bibliografie pe profesorul Benga, dar a uitat de el în 1992.

Descoperirea aquaporinei 1, cum a fost numită proteina în 1993, a făcut posibile numeroase cercetări de biochimie, fiziologie şi genetică asupra canalelor pentru apă în organismele bacteriilor, plantelor şi mamiferelor.

Iar importanţa ei a fost recunoscută abia anul acesta, când Agre a primit Nobelul.

Dar de ce a fost "uitat" Gheorghe Benga de Academia Regală Suedeză de Ştiinţă? Răspunsul trebuie căutat în statutul Fundaţiei Nobel şi în modul în care aceasta decide premianţii.

Fundaţia Nobel este o instituţie particulară, înfiinţată în urma testamentului lui Alfred Nobel. El şi-a lăsat o bună parte din avere, peste 9 milioane de dolari, pentru decernarea unor premii care să-i poarte numele.

Fondul anual aferent acestor premii trebuia împărţit unui număr de cinci savanţi care au adus mari servicii omenirii în fizică, chimie, fiziologie sau medicină, literatură şi pace.

Dorinţa expresă a lui Nobel a fost să nu se ţină cont de naţionalitate, iar premiul să-i fie acordat celui care-l merită cel mai mult.

Statutul Fundaţiei Nobel a fost promulgat în iunie 1900.

Conform Statutului, o persoană nu se poate auto-propune. De asemenea, nominalizările sunt confidenţiale, ca şi discuţiile dintre membrii comisiilor care acordă premiile.

Numele celor propuşi trebuie să rămână secrete timp de 50 de ani, iar premii postume nu se acordă.

Profesorul Benga nu ştie dacă a fost sau nu propus pentru Premiul Nobel. Lipsa unei nominalizări ar putea fi cel mai simplu motiv pentru care Academia Regală Suedeză de Ştiinţă nu i-a luat în considerare descoperirea.

În urma numeroaselor mesaje primite de la cercetători străini care regretă decizia din acest an a Academiei Suedeze, clujeanul s-a hotărât să ia atitudine.

A redactat o petiţie curprinzând etapele cercetării sale şi intenţionează să o trimită în Suedia, spre sfârşitul lunii.

Petiţia are deja sute de semnături ale unor savanţi români şi străini care susţin recunoaşterea lui Gheorghe Benga ca unul dintre descoperitorii aquaporinei.

Comitetul Nobel, însă, nu acceptă contestaţii şi nici nu revine asupra deciziilor. Corect sau nu, acesta este modul în care funcţionează lucrurile şi pe care românii ar fi trebuit să-l ştie.

Profesor Gheorghe Benga

Din 1968, când s-au împlinit 300 de ani de la înfiinţarea Băncii Suediei, se decernează anual şi un premiu Nobel pentru economie. Câştigătorii sunt decişi de următoarele instituţii: Academia Regală de Ştiinţe din Suedia (fizică, chimie, economie), Institutul "Carolina" din Stockholm (medicină sau fiziologie) şi Academia Suedeză (literatură).

Un comitet format din cinci membri ai Parlamentului Norvegiei acordă Premiul Nobel pentru Pace.

Despre Nobel

• Premiile au fost înmânate pentru prima dată la 10 decembrie 1901, 5 ani după moartea lui Alfred Nobel.
• Ele constau într-o sumă de bani, o diplomă şi o medalie de aur cântărind 200 de grame (foto).
• În 1901, premiul în bani era de 40.000 de dolari, dar de atunci a crescut constant, ajungând la mai bine de un milion de dolari. Anual, poate fi omis unul dintre premii. Cel mai adesea a fost omis cel pentru pace.
• Până în prezent au fost acordate 758 de premii Nobel.
• Cel mai tânăr laureat este William Lawrence Bragg, care avea 25 de ani când a primit Nobelul pentru Fizică, în 1915.
• Cei mai vârstnici (87 de ani) sunt Peyton Rous (Medicină - 1966), Raymond Davis jr. (Fizică - 2002) şi Vitaly L. Ginzburg (Fizică - 2003).
• Unii laureaţi au primit premiul de mai multe ori. Spre exemplu: Marie Curie (1903 - Fizică, 1911 - Chimie), John Bardeen (1956, 1972 - Fizică), Linus Pauling (1954 - Chimie, 1962 - Pace).
• De-a lungul anilor, Nobelul a fost acordat şi mai multor membri din aceeaşi familie. Exemplu: William şi Lawrence Bragg (tată şi fiu), Pierre Curie, Marie Curie, Irene Joliot-Curie şi Frederic Joliot (tată, mamă, fiică şi ginere), Gerty şi Carl Cori (soţ şi soţie) etc.