Se dau posturi
aparut: 27 Iunie 2007
Peste 6000 de persoane sunt asteptate la bursa locurilor de munca organizata pentru compania Nokia
Articol de: Ciprian IANCU
La eveniment sunt asteptati candidati si din alte judete Bursa locurilor de munca pentru compania finlandeza Nokia va incepe vineri procesul de selectie pentru 500 de posturi. Dintre acesteaa, 100 vor fi pentru candidati cu studii superioare, iar 400 pentru cei cu studii medii, muncitori necalificati, respectiv manipulanti si operatori. Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca Cluj (AJOFM) asteapta la acest eveniment peste 6.000 de participanti.
"Toate persoanele din evidenta noastra, indemnizate, vor participa la bursa Nokia. Sunt colegi de la agentiile din alte judete care au gandit o prezenta, din Sibiu, de exemplu, elevii unui liceu electrotehnic vor fi prezenti", a spus Daniel Don, director executiv al AJOFM.
Oficialii Nokia vor avea doua prezentari in cadrul evenimentului, la orele 10.45, respectiv 12.45, in cadrul carora vor fi difuzate informatii atat despre compania finlandeza, cat si despre locurile de munca, salarizarea aferenta si bonusurile ce vor fi acordate celor care vor fi primiti in randurile firmei. Selectia efectiva va fi facuta din luna august pana in septembrie. Cei ce vor fi selectati vor fi trimisi la training in Finlanda sau Ungaria, iar in prima jumatate a anului 2008 vor incepe munca efectiva la fabrica din Jucu.
Pana acum s-au finalizat lucrarile de amenajare a trei strazi, precum si a unei platforme de 20.000 de metri patrati. Acestea au constat in sapaturi cu o adancime de 50 de centimetri, care au fost umplute cu piatra bruta (un strat de 30 de centimetri) si balastru (strat de 20 de centimetri), atat pe strazi, cat si pe platforma. Lucrarile de amenajare au fost realizate de Regia Autonoma a Drumurilor Judetene, prin finantari de la Consiliul Judetean si Guvern, in valoare de 2,8 milioane de lei.
Acest articol a fost citit de 1636 ori