Primul lăutar din familia Pusztai cânta la mesele grofului Banffy din Bonţida. Ultimul, Renato Aladar Pusztai jr. - sau Ali, cum îi spun prietenii, este elev în clasa a XI-a la Liceul de Muzică "Sigismund Toduţă" din Cluj.

Jimi Laco, chitaristul şi violonistul formaţiei Nightlosers, este văr "dulce" cu tatăl lui Ali, Aladar Pusztai senior, iar vestitul lăutar Alexandru Ţitruş era prieten "la cataramă" cu bunicul Pusztai - Gheorghe Gruţi, pe numele său de scenă.

Ali a moştenit dragostea pentru vioară de la bunicul său, însă nu s-a mărginit să "stăpânească" doar instrumentele tradiţionale. "Făceam un instrument din orice. Luam două linguri şi-un sucitor, şi-odată aveam la ce cânta!", îşi aminteşte Ali.

Cu viaţa de lăutar s-a obişnuit de mic, mai ales că în familie nu i-a fost dat să audă basme, ci poveşti hazlii de pe la nunţi. "Avea ce povesti bunicul, pentru că prima lui nuntă a fost pe când avea 7 ani!".

Neamul lui Ali are o lungă tradiţie într-ale lăutăriei. Din tată în fiu, meseria s-a transmis "după ureche", fără ca vreunul dintre înaintaşi să fi avut cunoştinţe teoretice de muzică. Ali este primul care a urmat liceu de profil, însă este şi ultimul muzicant.

"Bunicul meu a avut 11 fraţi. Avem atâtea rude, că nu ne mai recunoaştem acum decât după buletin! Dar nici unul dintre ei nu ştie cânta, în afară de mine!", spune Ali. Ca să-şi înceapă cu dreptul "cariera" de lăutar, el conduce, de aproape 7 luni, ansamblul folcloric "Dor transilvan", al RATUC-ului.

Tradiţia lăutarilor adevăraţi se pierde însă încetul cu încetul, pentru că majoritatea muzicanţilor nu mai învaţă melodiile după ureche, ci iau ore de muzică şi ştiu să citească partiturile.

Repertoriul de nunţi diferă de la o zonă la alta. "De la deal la deal se cer tot alte piese", obişnuiesc să spună lăutarii. Spre exemplu, Apahida îşi are propria colecţie, zona fiind renumită pentru jocuri, ceardaşuri şi "estam"-uri (învârtite), care se cântă mai "răruţ" între Someşuri.

Cel mai mare succes lăutăresc al tuturor timpurilor este, în opinia lui Ali, "Jocu' pă sură" (piesă interpretată pe coarda sol a viorii). De altfel, bunicul său i-a povestit cum, la o nuntă, i s-a cerut să cânte toată seara numai această bucată.

Ali este un veritabil om-orchestră - ştie să cânte la şapte instrumente. "Prima vioară mi-au cumpărat-o bunicul şi cu Alexandru Ţitruş, când aveam 2 ani. Tot bunicul îmi aducea câte un instrument de la oamenii din taraful lui şi mi-l dădea pentru câteva zile", îşi aminteşte el.

Aşa a învăţat să cânte la clarinet, contrabas, acordeon, ţambal şi braci (vioara şi pianul sunt subînţelese....). "Braciul diferă de vioară, pentru că nu e un instrument solist. Cu el se face armonia şi are numai trei corzi", explică Ali.

Muzicantul-muzician spune că, lui, de când s-a apucat de "zâs" la nunţi, nu i s-au cerut niciodată manele: "La noi, în Ardeal, nu se cântă manele la nunţi. Cine vrea manele nu-şi cheamă lăutari, îşi cheamă pe unu' cu orgă şi chitară electrică şi-i cântă ce vrea el!". El consideră că "marele neajuns" al manelelor este că nu se folosesc instrumente autentice.

Lăutăria se dovedeşte a fi o meserie încă profitabilă, atâta vreme cât muzicantul este "profesionist" şi nu apelează la "scule electrice". Însă, dacă lăutarii continuă să subziste într-un fel sau în altul, genul lor de muzică este pe cale de dispariţie.

Lăutarii "profesionişti" nu se deranjează să vină de-acasă "cu sculele" pentru mai puţin de 150-200 de euro. Preţul creşte dacă repertoriul se extinde la cererea nuntaşilor. Lăutarii începători se mulţumesc cu sume rezonabile mai mult din respect pentru maeştrii genului, decât pentru "cumpărători".

"O nuntă la sat este mai scumpă decât una de la oraş, pentru că acolo lăutarii cântă mai mult. Eu, fiind începător, nu cer decât 2 milioane pe o seară", spune Ali.

Spre deosebire de nuntaşii de rând, care primesc fiecare "un meniu", la masa lăutarilor trebuie să fie întotdeauna mâncare şi băutură la discreţie, nu cumva să se supere din cauza "tratamentului" şi să plece acasă, "văduvind nunta".

Primul lăutar menţionat în documente etnografice maghiare din Ardeal a fost... o femeie, pe nume Czinca Panna. Se pare însă că numele i-a fost notat tocmai pentru că era vorba de un lucru inedit şi nu pentru că ea ar fi fost primul lăutar din provincie.

Îndeletnicirea de muzicant a apărut în Transilvania în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. "Migrarea lăutarilor la oraş i-a împărţit în două ramuri: muzicanţi de la sate şi muzicanţi de caffe. În preajma anului 1920, muzicanţii de caffe au depus la prefectul vremii un memoriu în care se plângeau că locurile lor de muncă sunt ameninţate de <muzicanţii de la ţară>", a povestit pentru CLUJEANUL etnograful Konczey Csongor.