SPORT
TOTUL DESPRE EVA

12 Ianuarie 2005
Click pentru a mari
Eva Miklos, pe vremea când concura pentru România

Înainte de a părăsi țara, frumoasa Eva Miklos era considerată o mare speranță a atletismului feminin clujean. În 1999, cucerise două medalii de bronz la Campionatul European "Under 23" de la Goteborg (Suedia), iar specialiștii o priveau ca pe o viitoare campioană. În anul următor însă, ea a decis să se stabilească în Ungaria, iar acum concurează pentru țara vecină.

Click pentru a mari
Înainte de a pleca, frumusețea Evei n-a trecut neobservată, ea primind chiar o ofertă de a poza pentru PLAYBOY

Medalii la 19 ani

În 1999, la Goteborg, Eva a luat bronzul în probele de 110 metri garduri și de săritură în lungime. Cu o performanță de 6,51 metri, atleta de 19 ani reușea să atragă atenția specialiștilor europeni, care o vedeau deja ca fiind o pretendentă la podiumul senioarelor.

Antrenorul ei de atunci, Vasile Bogdan, spunea că va avea un viitor strălucit. Au urmat doi ani în care Eva a participat la numeroase concursuri, reușind cel mai bun rezultat în iulie 2000, la concursul de Grand Prix de la Budapesta: 6,60 metri la săritura în lungime. Nimeni n-ar fi crezut atunci că, după numai 3 luni, ea va pleca din țară.

Obținerea cetățeniei

Eva Miklos a decis să se antreneze peste graniță, fiind legitimată de clubul din Szekesfehervar. "Am depus actele pentru dobândirea cetățeniei imediat după ce am ajuns acolo. A durat destul de mult, dar până la urmă totul s-a rezolvat", povestește Eva.

Din 23 ianuarie 2002, sportiva este și cetățean ungar. "Am dublă cetățenie. Nu am vrut niciodată să renunț la cea română, chiar dacă am decis să concurez pentru Ungaria", spune clujeanca.

A fost cooptată în lotul național B al Ungariei, dar n-a apucat să concureze prea mult, din cauza unei probleme de sănătate. Finalul anului 2003 a fost trist. "A existat o depunere de calciu pe tendonul lui Ahile al piciorului drept, astfel că am fost nevoită să mă operez. S-a întâmplat cu două zile înainte de Crăciun și, chiar dacă recuperarea n-a durat prea mult, sărbătorile au fost altfel".

"2004 n-a fost anul meu"

Și-a reluat antrenamentele la începutul lui 2004, dar recunoaște că n-a avut un an prea bun. "N-a fost anul meu. Cel mai bine am sărit 6,35 metri, la etapa de Grand Prix din luna iulie, de la Madrid. Mai am de muncă, pentru că trebuie neapărat să ating baremul de 6,55 metri, ca să obțin calificarea la Campionatul European de sală, de la Madrid, din luna martie a acestui an".

Primele două concursuri din 2005, la care Eva speră să obțină baremul, sunt programate la Budapesta (22 ianuarie) și Viena (26 ianuarie). "Dacă mă calific, după Europene vreau să vin la Cluj. Am fugit până acasă și înainte de Crăciun, dar am stat doar două zile. Abia am avut timp să mă văd cu cei dragi. Totuși, trebuie să recunosc faptul că mi-a fost dor de sarmale, așa că am profitat de ocazie, pentru că în Ungaria nu se gătesc", zâmbește Eva.

Dor de sarmale

Și-a petrecut Revelionul în Austria, cu logodnicul ei, Zsolt, și câțiva prieteni. "Pot să spun că deja m-am obișnuit cu viața din Ungaria. Nu îmi mai e atât de dor de Cluj ca la început. Dar mă gândesc acasă cât pot de mult și încerc să vin cât pot de des. Îmi lipsește uneori stadionul din Cluj pe care mă antrenam, iar de Crăciun am dat o raită până acolo. M-am întâlnit și cu fostul meu antrenor, Vasile Bogdan, care sper că va veni mai des în Ungaria la concursuri", mărturisește atleta.

Pentru acest an, marea ei dorință este să se califice la Campionatele Mondiale de la Helsinki, din luna august. "E competiția supremă în acest an. Îmi doresc din tot sufletul să ajung acolo și, de ce nu?, să obțin un rezultat bun".

Click pentru a mari
Eva Miklos și Tunde Vaszi

A doua româncă pentru Ungaria

Eva Miklos nu este prima atletă plecată din România care alege să reprezinte Ungaria. Din 1991, din lotul țării vecine face parte și săritoarea în lungime Tunde Vaszi (31 de ani), originară din Carei. Vaszi a reprezentat Ungaria inclusiv la JO de la Sydney, unde s-a clasat pe locul 8, cu 6,59 metri.

Eva și Tunde se antrenează deseori împreună la Budapesta. Singura dată când ele au ocupat primele două poziții într-un concurs de sărituri a fost Grand Prix-ul de la Budapesta, din 2000, când Vaszi a fost pe prima poziție, iar Miklos pe a doua.

Click pentru a mari

Încă nu se mărită

Când și-a depus actele pentru cetățenia ungară, Eva Miklos a declarat, mai în glumă, mai în serios, că e în stare și să se mărite cu un ungur pentru a primi cetățenia. Acum râde când își amintește de gluma ei. "Nu aș fi făcut așa ceva, dar acum chiar am un prieten, Zsolt, care este din orașul în care stau, Szekesfehervar. Are 31 de ani și profesează ca tehnician dentar, însă a fost atlet de performanță și el, așa că ne înțelegem excelent". Cei doi locuiesc împreună din 2002. "Ne e bine așa, deocamdată. Suntem logodiți și ne înțelegem perfect", își explică Eva decizia de a nu se mărita încă.