|
Raiul cercetătorilor
Raul Mureșan a ajuns în Frankfurt în vara lui 2004, după ce a primit o bursă de la Institutul pentru Studii Avansate (FIAS). A început de atunci o colaborare cu cercetătorii de acolo, sub baghet profesorului Wolf Singer. Pentru cei neinițiați, numele de Wolf Singer poate să nu zică mare lucru.
Dar pentru comunitatea științifică e cu totul altfel: "E considerat unul dintre cei mai importanți oameni de știință germani. A descoperit sincronizarea neuronală în '90-'91, care a fost greu acceptată de comunitatea științifică", spune Raul. Singer a fost, printre altele, consilier științific al Vaticanului.
"Spre deosebire de România, aici trebuie să faci doar cercetare. Personalul administrativ se ocupă de restul, de contabilitate, granturi, îngrijire, tot. E politica Max Planck", explică clujeanul diferența dintre cercetarea europeană și cea românească. În opinia sa, modul prin care institutul își păstrează calitatea e faptul că nu există poziții permanente în cadrul cercetătorilor. Practic, savanții sunt obligați să facă performanță dacă vor să rămână acolo. |