"Domnilor, jocurile sunt făcute!". Vocea calmă şi liniară anunţă încetarea pariurilor. În liniştea sălii, se aude doar bila ce se rostogoleşte pe lemnul ruletei. 28 negru. "Câştigă masa". Un oftat resemnat străbate aerul, în timp ce mâinile crupierului adună, cu sârg, jetoanele.

Agonie şi, uneori, extaz. La aceste două cuvinte se poate reduce viaţa unui jucător de cazino.

Patima jocurilor de noroc fură suflete. "Nu se poate compara, însă, un jucător de ruletă mecanică cu unul de ruletă electronică", este de părere Eugen Cociş, cel care administrează Casino Chios din Cluj. Doar ritualul ruletei mecanice poate crea acea atmosferă deopotrivă de lux şi decadenţă ce aminteşte de averi pierdute, cu o uşurinţă aristocratică, într-o singură noapte.

Deşi cazinourile nu mai sunt ce erau odinioară, nopţile adună şi astăzi pătimaşi în jurul meselor roşii. "Avem între 20 şi 50 de clienţi pe seară. Cam 30 e numărul constant. Dintre aceştia, 30% sunt străini", explică Eugen Cociş. Pentru a lua parte la joc, fiecare oaspete lasă la intrare un milion de lei, care este transformat în jetoane.

La cele zece mese pe care le are, cazinoul adună toţi jucătorii din Transilvania. Cu toate acestea, Eugen Cociş îl defineşte drept un "cazino de provincie". Motivul nu e zona, ci sumele care se pun în joc: nu se câştigă sau se pierd mai mult de 10-20.000 de euro pe seară.

"Cu toate că are un potenţial financiar fantastic, Clujul nu este asemeni Iaşiului sau Timişoarei. Acolo, cazinourile merg de zbârnie. Clujenii, însă, sunt mai calculaţi. Preferă să îşi dea banii pe maşini sau case", afirmă Cociş.

Ca peste tot, jucătorii adevăraţi sunt uşor de recunoscut. "Se văd din momentul în care se pun la masa de joc şi fac pariurile. Dar la noi nu există jucători profesionişti în adevăratul sens al cuvântului, care să trăiască din joc", consideră Ciprian Tomovici, managerul cazinoului clujean.

Cu toate acestea, la cazino încă se pierd averi. Radu este un împătimit al jocurilor de noroc şi ştie pe pielea lui cum e să piardă totul. Din acest motiv nu vrea să-şi spună numele adevărat sau să fie fotografiat. Joacă de 22 de ani.

"Am început cu bingo şi am jucat tot ce se putea juca: ruletă, poker, barbut, black-jack. Problema e <norocul începătorului>. La primele jocuri câştigi, şi aşa <te agaţă jocul>", se confesează bărbatul.

Au fost nopţi în care a câştigat şi 2.500 de euro, dar, în timp, a pierdut trei apartamente şi o maşină. N-a cunoscut pe nimeni care să se îmbogăţească şi să facă averi la ruletă.

"Dimineaţa, te culci cu gândul că seara te duci şi câştigi, aşa că visezi numai numere şi ruletă. Un jucător înrăit nu mai are cuvânt, nu mai are onoare. Ai 3 milioane de lei, îţi face capul pătrat până îi dai să-i joace", spune Radu.

Radu duce dorul barbutului jucat în camere de hotel sau acasă pe la câte un prieten. "Până acum doi-trei ani, veneau jucători din Râmnicu-Vâlcea, Bucureşti, Ploieşti, se închiriau camere de hotel şi se juca barbut până dimineaţa. Într-o secundă, cu zarurile, pierdeai sau câştigai 1.000 de euro. Banii se roteau între <şmecheri> şi era mult mai fain", spune Radu.

Acum însă, după ce a pierdut aproape totul, încearcă să îşi controleze, pe cât poate, pasiunea. Joacă doar o dată la 2-3 luni, iar dacă are mai mulţi bani în buzunar, se duce repede să-i lase acasă, pentru a nu fi tentat să-i strice la masa de joc.

"Dacă s-ar putea, din 24 de ore, 25 le-aş juca. Nu mi-ar mai trebui nimic. Joc să fie", mărturiseşte Radu. Pentru el, zarurile au fost demult aruncate.

11 din cei 30 de ani pe care îi are, Ciprian Tomovici (foto) i-a petrecut în apropierea mesei de joc. A început ca şi crupier la "Metropol" şi a trecut prin toate cazinourile din ţară, plus câteva din străinătate, ajungând manager la Casino Chios.

În Bucureşti a văzut câştiguri de 200.000 de dolari pe seară, iar în Maroc a dat cu mâna lui 700.000 de dolari unui jucător de poker.

Ştie exact cum să se poarte cu clienţii atunci când aceştia pierd şi devin recalcitranţi.

"Chiar dacă 70% dintre clienţii clujeni sunt din lumea interlopă, sunt mai docili decât cei din Bucureşti. Acolo, dacă te ameninţă că te bat când te întâlnesc pe stradă, chiar o fac. De la Est la Vest, clienţii devin mult mai uşor de stăpânit şi se poartă mult mai elegant", descrie Tomovici comportamentul jucătorilor.

Majoritatea jucătorilor au superstiţii. Spre exemplu, nu suportă să li se schimbe scrumiera din faţă în timpul jocului sau să-şi sprijine cineva din faţa lor capul în palmă. Unii nu joacă cu jetoane roz, alţii preferă să joace singuri.

Chiar şi crupierii şi cei care controlează bunul mers al lucrurilor în cazino au superstiţii. Intră pe o anumită parte de masă sau ies cu un anumit picior din încăperea ce le e rezervată. "Dacă, atunci când o masă a început să câştige, am băut un fel de suc, în seara aia nu mai beau altceva", spune managerul Ciprian Tomovici.