Mara Nicolescu poate spune oricând, cu mâna pe inimă, că un oraş, Clujul, i-a schimbat viaţa.

Dintr-o împătimită matematiciană a transformat-o, tandru şi subtil, în actriţă. Şi nu una de duzină, al cărei nume se pierde spre sfârşitul unor generice kilometrice, ci cap de afiş în "Filantropica" lui Nae Caranfil şi, de curând, în "Italiencele" lui Napoleon Helmis.

O cheamă Maria. Aşa se şi iscăleşte, de altfel. Dar toţi o cunosc drept Mara, pentru că aşa i-a spus mama ei din prima clipa în care a luat-o în braţe. Născută în urmă cu 31 de ani, la Buzău, Mara a terminat Liceul de Informatică din Petroşani. Îndrăgostită de matematică, în '91, împreună cu alţi colegi de clasă, a decis să urmeze facultatea la Cluj.

"Cine ştie de ce m-o fi chemat oraşul ăsta la el? Poate pentru că urma să îmi schimbe definitiv traseul", spune actriţa.

Dacă s-ar fi dus în Bucureşti, crede, mai mult ca sigur nu ar fi urmat vreodată Facultatea de Teatru. Dar, o dată ajunsă în Cluj, după ce a făcut mai puţin de un an de Politehnică, Mara a decis să încerce la Teatru şi, în '92, devenea studentă la clasa Melaniei Ursu.

Primul rol a fost în anul III, pe scena Naţionalului clujean, în "Efectul razelor Gamma asupra anemonelor", de P. Zindel. În acelaşi an a avut şi primul contact cu filmul: "Un băiat tânăr, student la regie film în Bucureşti, căuta o actriţă pentru un scurt-metraj. M-am potrivit pentru rol... Nici până în ziua de azi nu am văzut acel filmuleţ. Studentul la regie se numea Călin Netzer".

N-a văzut filmul, dar camera de vederi a iubit imaginea şi talentul Marei şi n-a uitat-o. Când a fost vremea, a atras-o din nou lângă ea. Dar, până atunci, în '96, Mara a luat, "din motive strict personale", calea Braşovului, oprindu-se la teatrul "Sică Alexandrescu", unde, în patru ani, a avut 12 roluri şi câteva turnee în Bucureşti. Aşa a fost remarcată de regizoarea Andreea Vulpe, prietenă bună cu Nae Caranfil.

"Când Nae începuse să scrie scenariul la <Filantropica>, îi mai povestea Andreei despre ce va fi vorba in film, iar ea i-a spus că ştie o actriţă foarte bună la Braşov. Nae a văzut trei spectacole, trei personaje foarte diferite, aceeaşi actriţă însă", îşi aminteşte Mara. A dat şi o probă în faţa aparatului de filmat, la Bucureşti, şi, în 2000, debuta în "Filantropica", alături de Gheorghe Dinică şi Mircea Diaconu.

Filmul a fost un succes, iar Mara a primit Premiul UCIN 2000-2001 pentru interpretare feminină.

Încă înaintea premiilor oficiale a fost remarcată de "un băiat", cum îl numeşte Mara, care avea o idee de scenariu: "Nu ştia exact povestea, dar ştia că vrea ca eu să joc rolul principal".

"Băiatul", Napoleon Helmis, s-a prezentat un an mai târziu cu un scenariu tocmai terminat: "Italiencele", în care Mara a primit rolul "Jeni". În vara lui 2003, au avut loc filmările, iar pelicula a văzut, de curând, lumina ecranului. Pe afiş, cu litere mari: Mara Nicolescu. O actriţă pe care a dat-o Clujul.

Actriţa Mara Nicolescu e completată de scenarista Mara Nicolescu. Anul acesta, primul ei scenariu - "Un acoperiş deasupra capului" - a câştigat premiul Consiliului Naţional al Cinematografiei. Povestea e "o comedie tandră" despre două femei cu nevroze uşoare, externate din spital din cauza lipsei de fonduri.

Mara savurează cu bucurie, la maximum, toate momentele prin care trece: "La un moment dat s-a stricat un transfocator şi a trebuit să stăm vreo opt ore până să apară altul, <mai trainic şi mai frumos>. Eram machiată, cu costumul pe mine, atentă să nu se întindă machiajul, să nu şifonez costumul. Ce mai, am stat proptită pe un scaun câteva ore bune. Când a apărut transfocatorul, n-am putut să mă ridic de pe scaun. Eu voiam, dar nu puteam. Mi-am zis: <Mara, hai că poţi!>. Am mai încercat o dată şi am reuşit. În condiţiile astea s-a filmat scena de amor dintre Miruna şi Ovidiu şi scena de după noaptea de dragoste. 18 ore pe platou!".