RETEAUA DE ZIARE LOCALE MEDIAPRO:
BĂNĂȚEANUL
BIHOREANUL
CLUJEANUL
HUNEDOREANUL
IEȘEANUL
SIBIANUL

  Un saptamanal MediaPro, auditat BRAT                          Numarul - Pana in 20
ȘTIRI
 
Publicitate
Contactati redactia!
Forum si mesaje
Arhiva CLUJEANUL
Despre noi
Link-uri interesante
Site-uri MediaPro
Mica Publicitate
   
Prima pagina a saptamanalului CLUJEANUL si coperta revistei ProTV Magazin, in variantele tiparite




    SECȚIUNI SPECIALE
 
 
Caută:     
EXCLUSIV
LORZII ȘOSELELOR

19 Februarie 2004
Click pentru a mari
În decorurile studiourilor MediaPro din Buftea, britanica limuzină Rolls Royce Phantom VII pare la ea acasă

FOTO: DRAGOȘ CRISTESCU / PROMOTOR

După ce, în ianuarie, a prezentat superbul Rolls Royce Phantom al multimilionarului Irinel Columbeanu, revista ProMotor, supliment lunar al Ziarului Financiar, publică vineri, 20 februarie, imagini cu limuzina Maybach, proprietatea lui Viorel Cataramă.


Ce face un bărbat care ajunge să aibă mai mulți bani decât a visat vreodată? Fără nici cea mai mică ezitare, își cumpără mașina pe care și-a dorit-o de când bătea mingea pe maidan și circula cu autobuzul.

Irinel Columbeanu și Viorel Cataramă - oameni de afaceri care, potrivit revistei "Capital", au averi de 50-60 de milioane de dolari, respectiv 100 de milioane - nu fac excepție de la această regulă. Ei sunt posesorii celor mai luxoase și mai scumpe mașini care circulă pe șoselele României.

Primul și-a cumpărat recent o limuzină celebră - Rolls Royce Phantom VII. Cel de-al doilea - una dintre cele mai exclusiviste mașini ale secolului XX: Maybach 57.

Fără să se lase rugați prea mult, cei doi au acceptat ca "iubitele" lor să aibă parte de ședințe foto pe măsură, în studiourile MediaPro din Buftea. Columbeanu și-a dus singur mașina la "pozat", după care a lăsat-o timp de 6 ore pe mâinile editorului șef al revistei ProMotor, Edwin Keleti, și ale fotografului Dragoș Cristescu. Cataramă a fost ceva mai "posesiv": și-a lăsat mașina fotografiată, dar nu și condusă. Doar șoferul său a avut privilegiul de a atinge volanul.

Cine vrea mai multe imagini și informații despre Maybach nu trebuie decât să cumpere Ziarul Financiar de vineri, 20 februarie, care este însoțit de revista ProMotor.

Click pentru a mari
FOTO: DRAGOȘ CRISTESCU / (c) PROMOTOR

Interior de Rolls Royce: lemn de cireș, piele Connoly și lână de Cașmir. Animalele ale căror piei ajung în interiorul limuzinei sunt crescute cu o atenție deosebită, în locuri neîngrădite cu sârmă ghimpată, pentru a nu-și răni pielea.

Click pentru a mari
FOTO: DRAGOȘ CRISTESCU / (c) PROMOTOR

Rolls Royce Phantom VII. Preț de pornire: 320.000 de euro. Producție anuală: 1.000 de bucăți. Garanție: 4 ani fără limită de kilometri

Click pentru a mari
FOTO: DRAGOȘ CRISTESCU / (c) PROMOTOR

Charles Rolls și Henry Royce au pus bazele firmei în 4 mai 1904. "Spirit of Ecstasy", sigla Rolls-Royce, este cea mai cunoscută mascotă auto din lume. Alintată uneori "Emily", "Silver Lady" ("Doamna de argint" - n.r.) sau "Flying Lady" ("Doamna care zboară" - n.r.), statueta a fost creată în februarie 1911 de Charles Robinson Sykes pentru mașina Rolls-Royce Silver Ghost a lordului John Scott Montagu. Cea care i-a pozat lui Sykes a fost Eleanor Velasco Thornton, iubita secretă a lordului Montagu. Până în 1914, "Spirit of Ecstasy" era făcută din bronz și placată cu argint. Mai apoi, a fost acoperită cu aur sau nichel

Click pentru a mari
FOTO: DRAGOȘ CRISTESCU / (c) PROMOTOR

Modelul Rolls Royce Phantom I a început să fie construit în 1925, fiind o evoluție a modelului Silver Ghost. De-a lungul anilor, primele șase modele Phantom s-au construit în numai 7.133 de exemplare. Din 1998, firma Rolls Royce a fost preluată de BMW

Click pentru a mari
FOTO: DRAGOȘ CRISTESCU / (c) PROMOTOR

De-a lungul vremii, Maybach a atras clienți din înalta societate. Tenorul Enrico Caruso, campionul mondial de box Max Schmelling, industriașii Werner von Siemens sau Robert Bosch, împăratul Etiopiei Haile Selasie sau regele Paul al Greciei au fost proprietari de Maybach. În imagine, pilotul de raliu George Grigorescu.

Click pentru a mari
FOTO: DRAGOȘ CRISTESCU / (c) PROMOTOR

Interior fără greșeală - combinația perfectă între lemn și piele nappa. Totul făcut impecabil pentru a justifica pe deplin prețul pe care l-a plătit Viorel Cataramă: 400.000 de euro.

Click pentru a mari
FOTO: DRAGOȘ CRISTESCU / (c) PROMOTOR

În anii '30, Maybach Zeppelin era cea mai căutată limuzină germană de lux. Maybach 57 de astăzi îi calcă încet, dar sigur pe urme

Acest articol a fost văzut de 3394 ori.

*
47 puncte din 17 voturi

Notați acest articol

  
1 2 3 4 5
 

Trimite unui prieten

Tipărește

Alte articole scrise de Laura LAURENTIU
Clujeanul Meu!

Bine ai venit, Vizitatorule!

Autentifica-te:
Email:
Parola:
Ai uitat parola? Click aici!
Nu ai cont? Click aici pentru a-l crea.

 

COPYRIGHT © 2003-2006 PubliMedia International SA

Site realizat de Arxia