Fondatorul organizației Prison Fellowship România (PFR), Constantin Asăvoaie, a fost desemnat, prin votul cititorilor, "Clujeanul anului".
În urma campaniei din acest an, la redacția CLUJEANUL s-au primit aproape 2.700 de taloane, 1.380 dintre acestea indicându-l pe Asăvoaie drept personalitatea clujeană a anului 2003.
Pe locurile următoare, la mare distanță, s-au situat gimnasta Oana Ban, cu 681 de voturi, și profesorul Gheorghe Benga, ales de 275 de clujeni.
"Îmi aduce lumină"
Constantin Asăvoaie, care are 48 de ani, s-a declarat surprins că a fost ales "Clujeanul anului", considerând că toate personalitățile nominalizate ar fi meritat să câștige acest titlu.
Pe de altă parte, el recunoaște că se aștepta ca munca de 10 ani pe care a depus-o în cadrul organizației Prison Fellowship România să fie apreciată, într-un fel sau altul, de clujeni.
"De trei ani muncesc pe brânci, așa că văd acest <premiu> ca o încununare a activității din tot acest timp. Îmi aduce lumină în suflet", a declarat Asăvoaie, al cărui vis este să poată deschide un azil pentru cei care au fost eliberați din detenție și au probleme de reintegrare în societate.
Șase centre
CLUJEANUL a prezentat povestea vieții lui Asăvoaie la începutul lunii decembrie, atunci când organizația pe care o conduce a sărbătorit un deceniu de la înființare.
În momentul de față, PFR are, în Cluj, șase centre unde se oferă cazare, hrană și ajutor mai multor categorii de persoane defavorizate. Aici ajung copii ai străzii, persoane fără locuință, copii delincvenți sau ai căror părinți se află în închisoare, dar și tinere mame care nu sunt sprijinite de familie să-și crească pruncii.
În vârstă de 48 de ani, Constantin Asăvoaie își petrece 12 ore pe zi "la serviciu". Dorința de a le oferi un sprijin celor năpăstuiți vine din faptul că el însuși a avut de depășit multe greutăți.
A fost cioban și muncitor necalificat
Asăvoaie s-a născut într-o familie săracă, în comuna Prăjeni din județul Botoșani. Mărturisește că, în copilărie, l-au marcat problemele pe care tatăl său le avea cu băutura. Când acesta a murit, Constantin, la numai 7 ani, a fost nevoit să-și asume rolul de "bărbat al casei", având grijă de singura vacă a familiei, care le asigura supraviețuirea.
Apoi s-a angajat cioban, iar în timpul liceului a lucrat într-o carieră de piatră, încărcând și descărcând, cu mâinile goale, vagoane întregi de piatră. Cu toate acestea, tânărul Asăvoaie nu a neglijat școala, iar la 21 de ani a ajuns student al Facultății de Științe Economice din Cluj. Aici a cunoscut-o pe Cornelia, care i-a devenit soție și i-a dăruit trei copii.
Acum, toți cei cinci membri ai familiei Asăvoaie sunt implicați în activitatea organizației Prison Fellowship România.