Un bărbat între două vârste, cu barbă deasă şi fumând dintr-o pipă, te pofteşte într-o cameră întunecoasă şi te invită să te întinzi pe canapeaua moale. Preferabil prin hipnoză, el te face bine cât ai clipi. Cât este mit şi cât este realitate din imaginea psihoterapiei? Psihologul Daniel David (foto) a încercat să desluşească, pentru CLUJEANUL, miturile legate de procesul psihoterapeutic.

Mitul canapelei pe care te întinzi într-un cabinet psihologic este unul puternic. "Nu se prea stă pe canapea, ci pe fotoliu. Mitul canapelei este perpetuat în filme. De fapt, canapeaua, legată de demersul psihanalitic, s-a mutat de la psihologie şi psihiatrie la litere şi filosofie, care au preluat psihanaliza şi o utilizează în demersurile lor", explică Daniel David.

Cât despre hipnoză, se crede că ea funcţionează, cu puteri aproape supranaturale, atunci când toate celelalte metode dau greş. "Această tehnică se poate folosi în funcţie de problemele pe care le are pacientul. Sunt oameni care sună şi zic că vor neapărat hipnoză. Eu le zic: <Veniţi, vedem ce probleme sunt, şi abia apoi hotărâm dacă hipnoza este potrivită>", spune psihologul clujean.

Oamenii cred că, sub hipnoză, pot face lucruri pe care altminteri nu le-ar face. Ei bine, lucrurile nu stau tocmai aşa. "Sub hipnoză nu se pot face alte lucruri decât cele pe care pacientul le-ar face şi fără, dacă ar fi mai motivat. Omul nu iese, sub hipnoză, din limitele lui, ci doar devine mai motivat", lămureşte David.

Un alt mit încetăţenit e cel conform căruia psihoterapia nu poate face rău; ea ori face bine, ori nu îl afectează pe pacient. "Fals. Cercetările arată că 10-15% dintre pacienţii care intră în psihoterapie îşi înrăutăţesc condiţia, în lipsa unui tratament adecvat. De aici şi importanţa unor tratamente aplicate de profesionişti", consideră Daniel David.

De asemenea, multă lume crede că psihoterapia se desfăşoară doar în cadrul şedinţelor la psiholog. Nu e aşa, e de părere David. Ea are şi trebuie să aibă loc şi între şedinţe, în viaţa de zi cu zi a omului. "Aşa cum medicul prescrie medicamente, psihologul dă prescripţii cognitiv-comportamentale, pe care pacientul trebuie să le implementeze. Dacă nu o face în viaţa de zi cu zi, şansa de ameliorare este mică", afirmă specialistul.

Majoritatea oamenilor sunt convinşi că, odată intraţi în psihoterapie, dacă tratamentul e bun, automat încep să se simtă mai bine. Realitatea îi contrazice însă. "Nu există o evoluţie liniară a stării de sănătate. Uneori, înainte să se simtă mai bine, pacienţii se simt mai rău", susţine David. Cum aşa? Pacienţii au propriile mecanisme de luptă cu problemele, care îi fac să se simtă mai bine, dar nu îi vindecă. Aceste mecanisme trebuie înlocuite, de către psiholog, cu unele care să ducă la vindecare. Or, până înlocuirea are loc, oamenii rămân vulnerabili şi se simt mai rău.

Multă lume are o imagine bine conturată a psihoterapeutului: un bărbat trecut de 50 de ani, rotofei, cu barbă şi chiar fumând din pipă dacă se poate, pentru a părea mai înţelept. "Această imagine îşi are originea tot în demersul psihanalitic, de la începutul secolului al XIX-lea. Acum suntem în secolul XXI şi psihoterapeutul poate avea chiar şi 26-27 de ani. Accentul nu trebuie să cadă pe imaginea psihoterapeutului, ci pe ceea ce ştie el să facă", afirmă David.

În altă ordine de idei, poate psihologul să manipuleze pacientul? Da, poate, însă codul deontologic îi interzice asta. "Există un cod cu reguli foarte dure. De exemplu, nu ai voie să te căsătoreşti cu o pacientă decât după cel puţin doi ani de la terminarea terapiei. Asta pentru că, în timpul procesului psihoterapeutic, pacienţii pot dezvolta sentimente foarte puternice faţă de psiholog, care nu sunt legate de persoana în sine. Colegiul Psihologilor îi pedepseşte, de la mustrare până la retragerea dreptului de practică, pe cei care se abat de la regulile codului", subliniază David.

Psihologul consideră că, din cauza miturilor, abordarea ştiinţifică este în pericol. În fizică se observă impactul tot mai mare al astrologiei şi horoscopului, în detrimentul astronomiei. În medicină, vedem o ofensivă a tratamentelor bazate pe bioenergie, ceaiuri şi ierburi împotriva tratamentelor farmacologice. În psihologie, asistăm la o ofensivă a tratamentelor bazate pe mituri (canapeaua, forţa deosebită a hipnozei, etc.) împotriva celor validate ştiinţific. Acest lucru, conchide David, constituie un pericol nu numai pentru ştiinţă, ci pentru siguranţa consumatorului de servicii - pacientul.

Placebo, ca fenomen ştiinţific, este prezent atât în tratamentul medical, cât şi în cel psihologic. "Se ştie că 75% din efectul antidepresivelor este datorat placebo", spune Daniel David.

Care este diferenţa dintre psiholog şi psihiatru? Ei au formare profesională diferită: psihiatrul termină o facultate de medicină, cu rezidenţiat în Psihiatrie, în timp ce psihologul face Facultatea de Psihologie, urmată, eventual, de master şi doctorat. Ambii pot practica psihoterapia, însă numai psihiatrii prescriu medicamente şi numai psihologii pot face testare şi consiliere psihologică.

Psihologii îşi pot autoadministra terapii, însă, adesea, nu o fac, chiar dacă e nevoie. "E dureros când vezi că un psiholog sau un psihiatru se sinucide. Asta s-a întâmplat cu o colegă a mea, anul trecut, şi cu unul din mentorii mei din Statele Unite. Ei au prescris altora tratamente, i-au învăţat cum să şi le autoadministreze, însă ei înşişi nu au făcut-o. E un fenomen pe care nu îl pot înţelege şi pe al cărui studiu mă voi concentra", spune David.

Daniel David a lansat, săptămâna trecută, cartea "Psihologie clinică şi psihoterapie. Fundamente", apărută la Editura Polirom. "Din păcate, în domeniul clinic e un amestec prea mare şi complex de tratamente ştiinţifice (oferite de profesionişti) şi neştiinţifice (oferite de impostori). Cartea prezintă modul în care trebuie făcută psihologia clinică şi psihoterapia în mod ştiinţific", detaliază David.