Cel mai greu accesibil loc populat din lume, Insula Paştelui. Un petic de pământ în Pacificul de Sud, cu o suprafaţă mai mică decât cea a municipiului Cluj-Napoca. O singură localitate, dar unde se află câteva sute de statui de piatră, faimoasele moai, despre care nu se ştie cine, cum şi de ce le-a sculptat.

Medicul clujean George Freundlich, stabilit de 20 de ani în Canada, este unul dintre puţinii români care au pus piciorul pe celebra şi misterioasa insulă. Mai mult decât atât, el chiar a muncit, timp de două săptămâni, în "Buricul Pământului", cum o supranumesc localnicii.

Insula Paştelui - sau Rapa Nui, în limba băştinaşilor - se află la o distanţă de 3.600 de kilometri de coastele statului sud-american Chile, de care aparţine. Cei mai apropiaţi "vecini" spre vest îi sunt insulele din Polinezia franceză.

"Fiind atât de izolată, Insula Paştelui nu este inclusă în rutele de croazieră ale vapoarelor. Singura modalitate de a ajunge acolo este avionul, iar cursele, efectuate doar de compania naţională chiliană LAN, decolează din Santiago de Chile, de trei ori pe săptămână", explică dr. Freundlich, cunoscut pentru pasiunea sa pentru călătorii.

În luna martie a acestui an, după ce a revăzut Ecuadorul, Arhipelagul Galapagos, Peru şi "cea mai frumoasă ţară din lume", Chile, el a ajuns pentru a doua oară în Insula Paştelui (prima dată fusese în 1996). "Am luat avionul din Santiago şi, timp de aproape şase ore, cât a durat drumul, nu am văzut nimic altceva decât ocean. De altfel, avionul face doar o escală pe Insulă, în drum spre Polinezia, astfel că, uneori, turiştii trebuie să aştepte pentru a prinde un loc", explică Freundlich.

Cu toate că este situată pe aceleaşi coordonate cu insulele Fiji şi Tahiti, Insula Paştelui nu corespunde descrierii unei destinaţii exotice - plajă cu nisip fin, apă limpede, palmieri... Formată, se pare, după erupţiile vulcanilor Maunga Terevaca, Poike şi Rano Kau, Rapa Nui are coastele stâncoase.

"Turiştii sunt aşteptaţi la aeroport cu ghirlande de flori şi pentru ei există câteva moteluri. Cele mai înalte clădiri au un singur etaj. Eu am stat la <Iorana>, care înseamnă <Bună ziua> în limba băştinaşilor", povesteşte clujeanul. Pe Insula Paştelui există o singură localitate, satul Hanga Roa, cu 3.800 de locuitori, cărora li se adaugă un număr constant de 150-200 de turişti.

"Oamenii sunt foarte timizi, dar, dacă eşti politicos cu ei, te împrieteneşti repede. Străzile sunt pietruite şi asfaltate, cu toate că zona este deluroasă. În centrul satului sunt magazine de suveniruri - fie tricouri, fie sculpturi din piatră sau lemn, toate imitând statuile", spune dr. Freundlich. El a rămas impresionat de faptul că multe dintre taxiurile din Hanga Roa sunt conduse de femei, iar taxa este fixă, indiferent de destinaţie - 2 dolari. "Se pot închiria jeep-uri, iar turiştii conduc destul de prudent. Localnicii, în schimb, fac o grămadă de accidente".

În Hanga Roa există un singur spital, cu 35 de paturi, care include o mică policlinică, un departament de urgenţe, medicină internă, obstetrică, pediatrie şi chiar chirurgie. În acest spital a ajuns dr. Freundlich să şi lucreze, în timpul vacanţei petrecute în Insula Paştelui.

"Acolo sunt trei medici şi un stagiar. Dacă au pacienţi în stare gravă, după ce îi stabilizează, nu îi pot trimite singuri cu avionul în Chile, zborul fiind foarte lung. Şi, cum cursele sunt rare, durează destul de mult până medicii se întorc la Hanga Roa", explică Freundlich. Chiar în perioada în care el se afla pe insulă, s-a nimerit să fie plecaţi doi dintre medici, astfel că dr. Freundlich a fost rugat să ajute.

"Aveam câţiva bolnavi internaţi, cu diabet, pacienţi cu boli interne. În rest, programul spunea foarte clar că, după ora 17, erau primite doar <urgencias vitales> - urgenţele vitale", explică el.

Tot în Hanga Roa se află şi Muzeul din Insula Paştilor, unde turiştii pot afla mai multe despre ceea ce a adus celebritatea insulei Rapa Nui - fantasticele statui de piatră, uriaşii moai, aşezaţi de-a lungul coastelor. În total, pe insulă sunt aproape 900 de statui, dar cele mai multe au rămas, în poziţie verticală sau culcate, pe dealul unde au fost sculptate. Doar 288 au ajuns pe platformele numite ahu - de-a lungul coastelor.

"Au între 10 şi 16 metri şi sunt aşezate în grupuri de 3, 5 până la 15, pe platforme", explică Freundlich. De unde au apărut aceste statui, cine, cum şi mai ales de ce le-a creat? Acest domeniu rămâne deocamdată unul al speculaţiilor. "Au fost făcute, se pare, în secolele XIV-XV, poate XVI. Cu o singură excepţie, ele privesc spre interiorul insulei, nu spre ocean", detaliază clujeanul.

Moai înfăţişează oameni cu o fizionomie destul de ciudată - au capul şi urechile disproporţionat de mari, bărbia evidenţiată, şi nu au picioare. Unele poartă pe cap un fel de "căciuli" de piatră roşiatică. "Multe s-au deteriorat, însă nu din cauza vremii. Atunci când triburile s-au învrăjbit, au încercat să-şi distrugă unii altora statuile", spune Freundlich.

Se spune că Insula Paştelui a fost populată, în jurul anului 400 d.Hr., de polinezieni plecaţi cu bărcile pe mare din cauza traiului greu, dar specialiştii vorbesc despre două tipuri de triburi - urechi-scurte, veniţi din Polinezia, şi urechi-lungi. Cei din urmă sunt cunoscuţi ca "viracochas" ("oamenii pasăre"), care aparţineau rasei albe şi aveau părul blond sau roşcat şi urechile alungite artificial prin atârnarea unor greutăţi.

Legendele legate de "viracochas" spun că ei ar fi venit din America de Sud, probabil din Peru (unde au fost găsite mumii cu piele deschisă la culoare şi părul roşcat) şi că ar fi autorii fascinantelor statui moai, pe care obişnuiau să le venereze.

"Populaţia a dispărut din mai multe motive. Ei foloseau foarte mult lemn, însă nu plantau alţi copaci, iar când pădurile s-au terminat... În plus, erau mereu conflicte între triburi, iar la sfârşitul secolului XIX, mulţi bărbaţi erau duşi în Peru pentru a munci ca sclavi. Cei care s-au întors au adus boli care au decimat populaţia", explică Freundlich.

Misterele statuilor atrag destui turişti pe Insulă, însă izolarea a ajutat-o să nu devină un loc comercial. Pentru George Freundlich, e o destinaţie extraordinar şi copleşitoare, unde îşi doreşte neapărat să se întoarcă.

Clujeanul George Freundlich este medic emerit şi s-a stabilit în Canada în urmă cu 20 de ani. Este director medical a 4 spitale, iar din 1994 este membru al Orchestrei Simfonice din Timmins (cântă la trombon) şi al formaţiei de jazz "Timmins All-Star Big Band" (saxofon şi pian). În 1997 a devenit membru al Consiliului de Conducere al Orchestrelor Canadiene, fiind director peste orchestrele de tineret din Canada. În 1999 a fost ales "Medicul anului" în Canada (din 56.000 de candidaţi), iar în 2001 a primit titlul de "cetăţean de onoare" al acestei ţări.

Potrivit unui bilanţ realizat, la începutul lunii septembrie 2005, de compania aeriană ale cărei servicii le foloseşte cu precădere, George Freundlich a parcurs cu avionul 2.363.195 de kilometri! Spre comparaţie, Papa Ioan Paul al II-lea a zburat 1.247.613 de kilometri, adică a "făcut" drumul de la Pământ la Lună de mai bine de 3 ori.

Un calcul simplu arată că Freundlich s-a plimbat de la Pământ la Lună de vreo 6 ori. "Prietenii mei m-au poreclit <Marco Polo>", glumeşte medicul originar din Cluj. El a vizitat peste 100 de ţări, inclusiv cele mai exotice colţuri ale lumii, Cercul Polar, Antarctica, Bhutan, Kenya, Tanzania, Ţara de Foc, a văzut templul de la Machu Pichu sau piramidele din Cambodgia. Din Europa, n-a văzut ţări care pot fi numărate pe degetele unei singure mâini.

"Te Pito O Te Henua" - "Buricul Pământului"

Bucata de pământ cunoscută azi ca Insula Paştelui a purtat, în trecut, diferite denumiri, cea actuală fiindu-i atribuită de navigatorul olandez Jacob Roggeveen, care a descoperit-o în Duminica Paştelui din 1722. Potrivit unor indicii, băştinaşii numeau acest loc "Te Pito O Te Henua" ("Buricul Pământului") sau "Mata Kiterage" ("Ochii care privesc spre cer"), spaniolii i-au zis, în 1770, Insula San Carlos, iar navigatorul englez James Cook a menţionat-o în relatările sale ca "Teapi y Vahiu". Denumirea de "Rapa Nui" i-ar fi fost dată de tahitienii care au trecut pe acolo în secolul trecut, însă oficial, insula este cunoscută în întreaga lume ca "Isla de Pascua".

Aşa cum există o Insulă a Paştelui, există şi una a Crăciunului - Christmas Island, situată în Oceanul Indian, la 2.600 de kilometri nord-vest de oraşul australian Perth şi la 360 de kilometri sud de insula Java. Are o suprafaţă de 135 de kilometri pătraţi, din care cea mai mare parte este ocupată de Parcul Naţional "Insula Crăciunului", unde trăiesc o mulţime de specii unice sau rare. Insula este ultimul habitat al păsării Pappasula Abbotti şi cel mai mare habitat al populaţiei de crabi.

Cel mai lung şir de pe insulă (foto) are 15 moai. Cercetătorii nu au căzut încă de acord asupra modalităţii în care au fost transportate de pe dealul unde erau sculptate până pe coasta insulei. Unii afirmă că centrul de greutate al statuilor este undeva la mijloc, astfel încât ele ar putea fi uşor împinse sau trase de un grup de 10-15 oameni. Legendele spun însă că moai (statuile nu au picioare!) au mers singuri până la marginea oceanului. De altfel, în limba băştinaşilor există un verb care înseamnă chiar "a merge fără picioare". Mărimea statuilor este evidenţiată prin comparaţia cu o persoană. În fotografia mare, o polineziancă dansează la baza grupului statuar

Foto: George Freundlich