Să vezi lumea de la înălţimea unui scaun. Să nu ştii cum e să păşeşti prin iarbă în picioarele goale. Să trăieşti fără ca, vreodată, să alergi "mâncând pământul".

V-aţi gândit ce simt persoanele imobilizate într-un cărucior cu rotile?
Unii s-au gândit. Şi au găsit şi o metodă prin care aceşti oameni să simtă cumva libertatea mişcării: hipoterapia.

REGĂSIREA ÎNCREDERII

"Hipoterapie" înseamnă "tratament cu ajutorul calului". Este o practică datând din Grecia antică, unde era folosită pentru a-i ajuta pe pe soldaţii răniţi să revină mai repede în şa.

În secolul XX, hipoterapia a revenit în atenţia lumii în 1952, la Jocurile Olimpice de la Helsinki. Atunci, daneza Liz Hartel, care avea picioarele paralizate, a câştigat o medalie de argint la hipism.

Reuşita ei a încurajat un grup de norvegieni să creeze un program de recuperare prin hipoterapie a copiilor cu probleme neuromotorii.
Mai apoi, în anii '60, Germania, Elveţia, Austria şi Anglia au inclus acest tratament în sistemul medical.

Pentru persoanele cu afecţiuni psihomotorii, hipoterapia permite îmbunătăţirea propriei percepţii corporale.
Mişcarea ritmică a calului facilitează relaxarea şi fortificarea muşchilor, îmbunătăţeşte echilibrul şi reflexele, determină o creştere a apetitului şi a digestiei şi asigură o mai bună circulaţie a sângelui.

Din aceste motive, persoanele cu handicap care fac hipoterapie devin mai încrezătoare în propriile puteri.

CENTRUL "GALA"

Singurul centru de hipoterapie din România se află la 5 kilometri de Cluj-Napoca, în comuna Floreşti. Se numeşte Centrul de Călărie şi aparţine soţilor Mioara şi Sorin Goia, medic, respectiv inginer constructor.

Cei doi s-au mutat la ţară în 1994. Doreau "să iasă dintre betoane şi oameni nesuferiţi".
Patru ani mai târziu, Sorin a primit două iepe de la un prieten : Gala şi Sandra, ambele din rasa Furioso North Star.

"Era luna octombrie, n-aveam grajd şi nici un gram de furaj. M-am apucat de muncă şi le-am ridicat grajdul în două săptămâni, timp în care au stat legate de gard", îşi aminteşte Sorin Goia.

PRIMUL "PACIENT"

La început, au folosit iepele pentru călăria de agrement, dar nu prea aveau clienţi.
"În România, şi această piaţă e în formare. Încet-încet, însă, oamenii prind gust. Probabil că termină de numărat roţile la Jeep-uri şi camerele la vile şi redescoperă natura", spune Sorin.

În 2000, lucrurile au luat altă întorsătură. "Doamna Dana Vasilescu, chirurg ortoped la Spitalul de Recuperare, a recomandat călăria băiatului unor prieteni, care avea o uşoară afecţiune de creştere. Am început să lucrăm cu el, a făcut progrese şi aşa am legat relaţia cu dr. Vasilescu. Dânsa fiind şi preşedinta fundaţiei de caritate , ne-a pus în legătură cu Şcoala specială , şi de-acolo lucrurile au luat avânt", îşi amintesc soţii Goia.

FĂRĂ ŞA

Astfel, cei doi cai au început să fie folosiţi în hipoterapie. Tot în acea perioadă, soţii Goia au făcut cunoştinţă cu responsabilii Centrului Lamont pentru Persoane cu Deficienţe Neuromotorii.
De atunci, tinerii aflaţi în grija Centrului sunt duşi săptămânal să călărească la "Gala".

Tratamentul începe totdeauna cu participarea la periatul calului. Ulterior, animalul va recunoaşte vocea călăreţului şi va reacţiona mai bine la comenzi.

Persoanele care au disabilităţi motorii nu călăresc cu şa. Spatele calului este acoperit cu o bucată de cauciuc, numită peltie, peste care se pun o blană sau o păturică şi o centură specială.
Acest tip de harnaşament transmite mai bine mobilitatea şi căldura calului.

"VOLUNTARII"

Centrul "Gala" nu oferă doar hipoterapie. Aici se face în continuare călărie de agrement, se predau lecţii de hipism sau se pot lăsa caii în pensiune completă.
O oră de călărie costă 200.000 de lei; în cazul persoanelor cu handicap neuromotor, această sumă este plătită deseori de fundaţii.

Soţii Goia se ocupă de toate, de la curăţatul grajdurilor până la lecţiile de călărie. În ocazii speciale, vin să-i ajute câţiva prieteni, Monica Hristu, Cristi Hristu şi Ştefan Gordan. "Voluntarii noştri de onoare", cum le spune Sorin.

Toţi ştiu ce au de făcut, pentru că, la "Gala", munca se bazează pe o regulă simplă: "În şa, toţi oamenii sunt egali".

	SPECIAL