Păstrându-mi bunul (zic eu) obicei de a scrie (și) despre turul doi înainte de a ști cine e câștigătorul, am să vă spun că principala frustrare cu care am rămas după aceste alegeri este că nu mi s-a explicat suficient de clar de ce NU trebuie să votez cu unul sau altul dintre candidați.
M-am săturat de fraze ipocrite din ciclul: <Avem nevoie de o dezbatere pe programe economice, nu de certuri și acuzații bla bla bla…>. Pentru că România nu își poate permite un președinte șantajabil, acuzele serioase - care existau din plin, în cazul ambilor combatanți - trebuiau pronunțate <în clar> și repetate obsesiv. Mai ales înainte de turul al doilea!
Falsul aer de <campanie pozitivă> pe care staff-urile celor doi prezidențiabili l-au păstrat cu eforturi considerabile nu a fost folositor pentru nimeni. Să se înțeleagă clar: nu militez pentru o confruntare electorală murdară, pentru acuzații inventate, pentru mesaje perverse și dezinformări. Mi-aș fi dorit, însă, o campanie prezidențială sinceră, dură, fără menajamente.
Singura întâlnire directă dintre Băsescu și Năstase a venit ca o confirmare a faptului că, în profunzime, cei doi candidați au convenit ca <anumite subiecte> să rămână acolo unde le e locul: în sertare. Încă puțin și, în <marea dezbatere finală> de la TVR, cei doi nu numai că s-ar fi luat la <pertu> (ca doi vechi prieteni), dar ar mai fi schimbat și scuze, lăcrimând discret…
Cu adevărat descurajantă pentru soarta acestei țări nu este, drept urmare, tocita teză a celor <două Românii> care se confruntă atât în alegeri, cât - mai ales - în viața de zi de zi (România tinerilor pro-occidentali versus România generației comuniste), ci tema României ascunse, invizibile, a României cu adevăruri incomode și nerostite.
Este România în care trăim de 15 ani încoace, întrebându-ne prostește de ce stăm în beznă, de ce n-avem suficient aer, de ce avem atât de mult praf în ochi... Păi cum altfel vă așteptați să fie într-o țară ținută în sertar?!
