 |
 |
|
AVRAM IANCU MERITĂ CEVA MAI BUN |
16 Iulie 2007 | |
 |
|
 |
 | |
Recent, Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca a scos la licitație lucrări de proiectare și execuție referitoare la modernizarea Pieței Avram Iancu. Considerând că această acțiune riscă să legitimeze o hidoșenie care face de rușine orașul atât în țară, cât și în străinătate, CLUJEANUL a inițiat, în ediția de săptămâna trecută, campania "Schimbați-l pe Avram Iancu!".
Prin această campanie, CLUJEANUL solicită autorităților locale inițierea unei dezbateri publice referitoare la viitorul uneia dintre cele mai importante piețe ale municipiului, în care se află atât Catedrala Mitropolitană, cât și Teatrul Național. CLUJEANUL consideră că aceast spațiu trebuie redat locuitorilor orașului - proprietarii ei de drept. De asemenea, CLUJEANUL apreciază că, prin modul absolut neinspirat în care a fost realizat, actualul monument aduce deservicii atât imaginii orașului, locuitorilor acestuia, cât și personalității pe care ar trebui să o reprezinte - Avram Iancu.
În acest sens, CLUJEANUL a redactat o scrisoare deschisă adresată primarului Emil Boc și Consiliului Local Cluj-Napoca, textul acesteia fiind asumat de numeroase personalități ale orașului. Scrisoarea poate fi semnată de orice cetățean al orașului pe site-ul Petition Online sau sunând la numărul de telefon 407.865. Petiția și lista cu susținătorii ei va fi depusă la sfârșitul acestei săptămâni la Primăria Cluj-Napoca.
CLUJEANUL precizează că acesta este un demers civic, fără nicio conotație politică. (Redacția CLUJEANUL)
|
 |
 |
 |
 |
|
 |
Scrisoare deschisă
Către primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, și către Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca
Domnule primar Emil Boc, onorați consilieri,
Recent am luat cunoștință de inițiativa dumneavoastră de scoatere la licitație a unor lucrări de proiectare și execuție referitoare la modernizarea Pieței Avram Iancu din municipiul Cluj-Napoca.
Această inițiativă este una pe cât de îmbucurătoare pe atât de îngrijorătoare. Îmbucurătoare pentru că dă o șansă de recuperare demnă a spațiului public și a unui simbol al istoriei naționale și îngrijorătoare pentru că ea se poate transforma, în chip nedorit, într-o legitimare a unei urâțenii care sluțește fața orașului nostru. Monumentul instalat între Catedrala Mitropolitană și Teatrul Național nu îl reprezintă pe Avram Iancu așa cum este el perceput de ardeleni, personalitate istorică demnă și, totodată, apropiată, familiară. Încă de la început, scopul acestui monument a fost deturnat: statuia a ajuns un simbol al intoleranței, inesteticului și prostiei. Dacă s-a ajuns la defăimarea estetică a unui simbol național, e pentru că opinia artiștilor plastici, scriitorilor, arhitecților și urbaniștilor care s-au pronunțat împotriva acestei aberații a fost ignorată.
Din nefericire, impresia că noi înșine nu ne respectăm istoria a ajuns de notorietate internațională. Într-unul dintre cele mai cunoscute ghiduri europene de călătorii, "Le Routard", statuia e descrisă ca fiind, cităm, "incredibil de comică". Străinii se distrează. Clujenii nu au însă niciun motiv de veselie. Doar de amărăciune.
Domnule primar Emil Boc, onorați consilieri. Arta pervertită erodează public simbolurile istoriei noastre și imaginea de oraș european a Clujului. Avram Iancu merită ceva mai bun! După cum nici Clujul nu merită renumele de clown urbanistic al Europei. Avem convingerea că un oraș în care se ridică aproape peste noapte centre comerciale, cartiere întregi de locuințe ori fabrici noi (investițiile calculându-se în sute de milioane de euro) are resursele necesare pentru a îndepărta această urâțenie și pentru a-l repune pe Avram Iancu pe locul meritat.
Domnule primar Emil Boc, onorați consilieri. În calitatea de locuitori ai municipiului Cluj-Napoca vă solicităm să redați demnitatea orașului clujenilor și Piața Avram Iancu istoriei naționale. |
 |
 |
 |
 |
|
 |
Au aderat, până la ora închiderii ediției, la această scrisoare (ordinea este aleatorie): Radu Munteanu (rector Universitatea Tehnică), Marius Bojiță (rector Universitatea de Medicină și Farmacie - UMF), Ioan Sbârciu (rector Universitatea de Artă și Design - UAD), Andrei Achimaș (prorector UMF), Liviu Mărghitaș (rector Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară - USAMV), Liviu Malița (decanul Facultății de Teatru și Televiziune, din cadrul Universității "Babeș-Bolyai", UBB), Ovidiu Pecican (scriitor, profesor la Facultatea de Studii Europene, UBB), Simion Șimon (profesor la Facultatea de Fizică, UBB), Dumitru Matiș (decanul Institutului de Studii Economice, UBB), Dan Chirică (avocat, profesor la Facultatea de Drept, UBB), Doru Pop (jurnalist, cadru didactic la Facultatea de Teatru și Televiziune, UBB), comisar Ioan Păcurar (comandantul Inspectoratului Județean de Poliție Cluj), Stanca Gidro (avocat, decanul Baroului Cluj), Valentin Cuibus (directorul Palatului Copiilor), Sandy Deac (Desperado), Mihai Pop (artist plastic), Eugen Pănescu (arhitect), Ion Mureșan (scriitor, jurnalist), Bencze Miklos (designer), Bencze Laci (designer), Cristi Rusu (artist plastic), Luminița Dejeu (designer), Alina Banu (designer), Horea Poenar (scriitor, lector la Facultatea de Litere, UBB), Tompa Gabor (regizor, directorul Teatrului Maghiar Cluj), Ioan-Pavel Azap (scriitor, jurnalist), Oana Pughineanu (scriitor), Livia Drăgoi (istoric de artă, directorul Muzeului Național de Artă Cluj), Adrian Borda (arhitect), Nick Făgădar (Luna Amară), Tudor Sălăgean (istoric), Mona Chirilă (regizor, directorul Teatrului de Păpuși "Puck"), Mihai Măniuțiu (regizor), Alexandru Jurcan (scriitor), Adrian Popescu (scriitor, redactor șef revista "Steaua"), Angela Roman-Popescu (artist plastic), Octavian Bour (grafician), Marius Nicoară (președintele Consiliului Județean Cluj), Horea Uiorean (deputat PNL), Mircea Avram (director Oficiul pentru Protecția Consumatorului Cluj), Cristian Grindean (director agenția de publicitate Amprenta), Iosif Viehmann (speolog, profesor la Facultatea de Biologie și Geologie, UBB), Miruna Runcan (scriitor, profesor la Facultatea de Teatru și Televiziune, UBB), C.C. Buricea Mlinarcic (teatrolog), Mircea Bârsan (medic chirurg la Insitutul Inimii, președintele Colegiului Medicilor Cluj), Cristi Dănileț, Gabriela Purja, Claudia Ilieș, Alexandrina Alb, Aurelia Slabu (magistrați), Ramona Dumitrean (actriță, Teatrul Național Cluj), Angelica Nicoară (actriță, Teatrul Național Cluj), Aurel Tămaș (interpret de muzică populară), Șerdan-Orga Daniela (muzeograf), Ioan Figan (directorul Spitalului de Copii), Doru Radosav (profesor la Facultatea de Istorie, UBB, directorul Bibliotecii Central Universitare), Sergiu Golub (cadru universitar la Facultatea de Drept, UBB), Hadrian Arion (inspector școlar general), Halmagyi Norbert, Halmagyi Evelin, Halmagyi Nikole, Halmagyi Peter (The Mushroom Story), Dragoș Roncu (director marketing "Zile și Nopți"), Adrian Dohotaru (jurnalist), Ion Vartic (profesor la Facultatea de Litere, UBB, directorul Teatrului Național Cluj), Corin Braga (profesor la Facultatea de Litere, UBB, co-director al revistei "Caietele Echinox"), Marius Șopterean (regizor, conferențiar la Facultatea de Teatru și Televiune, UBB), Timotei Nădășan (redactor șef revista "Idea"), Virgil Pop (arhitect, secretar al Comisiei Regionale a Monumentelor Istorice), Gheorghe Arion (istoric de artă, profesor la UAD Cluj), Ion Maxim Danciu (scriitor, redactor șef revista "Tribuna"). |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
 |
 | | În noaptea de duminică spre luni, activiștii de la MindBomb au lipit câteva sute de afișe pe străzile Clujului, prin care afirmă că "Avram Iancu merită ceva mai bun" |
Mindbomb pentru Avram Iancu
În ultimii 17 ani spațiul public al Clujului a fost supus unor intervenții aberante. Administrațiile care s-au succedat l-au tratat ca pe un teritoriu de manevră al puterii, modelându-l după chipul și asemănarea ei. Statui și gropi - simulacre ale identității naționale, în fapt simboluri ale puterii politice, au înlocuit logica utilității în spațiul public.
Credem cu tărie ca spațiul public aparține întregii comunități, iar aceasta comunitate trebuie să se simtă confortabil și să se identifice cu spațiul public. Fiecare cetățean are dreptul și responsabilitatea de a-i păsa de cum arată orașul.
Dorim ca primarul Clujului și consilierii locali să fie acei lideri care să afirme dreptul tuturor la spațiul orașului. Decizia de redare a piețelor principale cetățenilor Clujului ar trebui să fie un prim pas dintr-un proces amplu de salubrizare estetică și de normalizare a spațiului public. Acest proces trebuie să includă și Piața Avram Iancu, de unde grotescul și prostul gust trebuie eliminat.
Acest demers nu trebuie privit ca o acțiune împotriva simbolurilor naționale, ci ca un act normal de înlocuire a unor obiecte inadecvate și mediocre, fără ca politicul sau ideologia să fie termeni în această dezbatere publică.
MINDBOMB speră ca tot mai mulți cetățeni vor conștientiza importanța exprimării propriilor convingeri, la fel cum speră că autoritațile își vor da seama că hotărârile pe care le iau trebuie să fie în concordanță cu voința alegătorilor care i-au votat. Piețele orașului aparțin clujenilor și ele trebuie înapoiate proprietarilor lor de drept!
Avram Iancu merită ceva mai bun!
comunicat MindBomb |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
 |
|
 |
|