Pastă de dinți cu vodcă și aspirină
În perioada mai-iulie 2007, aproape 300 de adolescenți au ajuns la psihiatrie, cei mai mulți dintre ei aduși de părinți. Potrivit medicului specialist Elena Predescu, 60% dintre aceștia erau dependenți de nicotină. Restul, în proporții mai mici, consumau alcool, fie simplu, fie combinat cu medicamente, cum ar fi algocalmin, metoclopramid sau distonocalm, dar și cu țigări. Alții inhalau acetonă, benzină sau aurolac ori combinau țigările cu diferite droguri. "Adolescenții sunt surprinzători. Mereu găsesc metode noi. Niciodată nu poți spune că le cunoști pe toate", spune Elena Predescu.
CLUJEANUL a vorbit cu mai mulți tineri clujeni care au găsit diferite substitute pentru droguri.
"Am văzut monștri"
Într-o bucătărie murdară, medicamentele sunt împrăștiate pe jos, sticle de bere și votcă zac pe masă, iar pe aragaz, într-o oală, fierbe o zeamă gălbuie. "Fierbem coji de banane în acetonă, le uscăm și le fumăm", explică Ana, una dintre fețele mai puțin "obosite" din peisajul gri alcătuit din cei șase tineri, toți cu vârste sub 18 ani.
Sub protecția anonimatului, Ana, Cristi, Andreea, George, Mark și Călin, au acceptat să
vorbească despre "rețetele" lor pentru senzații tari. Toți sunt plictisiți de cluburi și de cinematografe, dar sunt atrași de petrecerile private. Au imaginație și iubesc necunoscutul oferit de droguri, dar nu de orice fel. Nu sunt de acord cu cocaina sau heroina.
"Aproape mereu facem <shot-uri> de vodcă, amestecate cu pastă de dinți și aspirină, după care avem halucinații. Am văzut monștri și nu mi-a plăcut și nu prea mai iau", mărturisește Mark. Este imediat contrazis de Andreea. "Eu nu am pățit niciodată așa ceva, doar amețesc și nimic mai mult", punctează tânăra.
"Toți suntem la fel"
La rândul lor, George și Cristi spun că sunt adepții țigărilor combinate cu paracetamol, dar și ai romului luat cu romparkin, un medicament administrat suferinzilor de boala Parkinson.
"Nu pățești nimic special, atât că te simți mai tare și n-ai jenă de nimic, amețești și adormi. Când ne uităm la câte un film și fumăm sau bem, trăim mult mai intens secvențele de groază sau cele suspans", explică George.
Unii dintre acești tineri spun că recurg la asemenea amestecuri doar pentru distracție și pentru că n-au "alceva mai bun de făcut". Alții se plâng de singurătate și spun că sunt nemulțumiți de ei înșiși.
"Ai mei n-au timp de mine și sunt mereu plecați. Lucrează mult și tot timpul și-l petrec cu soră-mea, care-i cuminte și deșteaptă. În plus, lumea își cam bate joc că-s grasă și tot îmi cumpără chips-uri să mănânc. Aici nu am problemele astea, toți suntem la fel și după ce facem câte o <ședință> nu-mi mai pasă de restul", povestește Ana.
După distracție, depresia
Din "arsenalul" celor șase tineri fac parte și alte medicamente, pe care le înghit mereu cu alcool: ketonal, un antiinflamatoriu cu puternic efect analgezic, codeină, folosită de obicei în tratamentul tusei, diazepam și chiar banalul tusin. Nu sunt străini nici de acetonă, prenadez, lac, vopsea ori bronz, dar nici de țigările înmuiate în alcool sanitar sau în țuică.
"Alcoolul combinat cu ketonal dă o ușoară dezinhibiție. În plus, toate lucrurile par mai accentuate. În general, consumul de medicamente cu alcool dă euforie și produce tulburări de percepție. Unele halucinații sunt plăcute, dar consumatorii se trezesc în stare de depresie", arată medicul Elena Predescu. În plus, în timp, acestea creează dependență, iar consumul îndelungat duce chiar la comă.
"Am avut și un pacient dependent de benzină. Părinții i-au descoperit canistra în cameră", povestește Elena Predescu. Nici inhalarea de asemenea substanțe volatile nu rămâne fără efecte. Se produce o stare euforică și apar chiar și halucinații Folosirea îndelungată duce, printre altele, la astenie, grețuri, vărsături, frisoane și chiar la paralizii.
"Curați" din punct de vedere legal
"Am identificat niște riscuri în zona tinerilor care nu au reușit să-și procure droguri și folosesc medicamente sau combinații de medicamente și alcool, cu efect psihotrop. Nu avem ce să le facem din punct de vedere legal, dacă este vorba de medicamente care se pot cumpăra fără rețetă", a explicat Dragoș Gheorghiu, inspectorul-șef al Brigadei de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog Cluj.
La rândul său, comisarul Eugen Boie, șeful Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog din Cluj, a arătat că, până în prezent, nu a avut de-a face cu asemenea consumatori. De asemenea, Boie a precizat că, potrivit ultimului sondaj realizat printre 1.280 de liceeni clujeni, doar 1% dintre aceștia au recunoscut că au consumat diferiți înlocuitori de droguri.