În 2001, psihologul clujean Daniel David a asistat la un experiment uluitor la una dintre cele mai cunoscute clinici din New-York, Mount Sinai School of Medicine. O fetiţă cu arsuri de gradul III a fost conectată cu ajutorul unui calculator la realitatea virtuală. Prin intermediul căştilor şi mănuşilor, ea se visa într-un canion de gheaţă unde se "bulgărea" cu Omul de Zăpadă. În acest timp, medicii i-au îndepărtat plăgile arse de pe mână. Tot ce a simţit fetiţa a fost o senzaţie de răcoare!

Experimentul în cauză a fost unul dintre primele în care realitatea virtuală era folosită în medicină şi psihoterapie. Ceea ce părea ficţiune pură în "Star Trek" ori "Matrix" devenea realitate. Aplicaţiile în psihologie ale realităţii virtuale (VR) au continuat. La ora actuală VR se foloseşte în câteva institute de cercetare din lume pentru diagnosticarea şi tratarea mai multor fobii, precum frica de insecte, frica de spaţii deschise ori frica de vorbi în public.

Întors acasă, la Cluj, Daniel David a iniţiat un proiect care, printre altele, prevede folosirea în premieră mondială a VR la tratarea deficitului de atenţie (ADHD - tulburare de deficit atenţional, în limbaj de specialitate) al copiilor. Cu ajutorul aparaturii achiziţionate din Statele Unite ale Americii, care este aşteptată să ajungă în această săptămână la Cluj, aproape 200 de copii vor ajunge să "înveţe" în realitatea virtuală.

Ce se va face la Cluj? Conform lui Daniel David, coordonatorul proiectului, în program vor fi cuprinşi aproximativ 180-200 de copii, cu vârsta între 6-12 ani, care suferă de ADHD. Tulburarea de deficit atenţional este una dintre cele mai frecvente probleme ale copiilor, incidenţa ei fiind de 3-7% în rândul elevilor din ciclul primar. Statisticile arată că 4 copii din 10 care au diferite tulburări, prezintă şi manifestări de tip ADHD.

Simptomele ADHD se pot observa în cazul copiilor care nu se pot concentra asupra sarcinilor primite, interesul pentru acestea dispărând după 10-15 minute. Ei sunt irascibili şi impulsivi, activitatea lor e dezordonată, fără un plan gândit. Par să fie cu mintea în altă parte, ca şi cum nu ar asculta ce li se spune. Se apucă de un lucru, îl lasă, se apucă de altceva şi revine apoi la prima activitate. La şcoală se foieşte şi se răsuceşte în bancă. Impresia generală e că se află în permanentă mişcare. În primă instanţă, ADHD alterează performanţa şcolară, iar pe termen lung, dacă tulburarea nu este tratată, afectează activitatea persoanei în cauză, fiind de multe ori asociată cu anxietatea şi depresia.

Ce prevede intervenţia în VR? Copiii vor fi conectaţi la calculatoare şi, prin intermediul căştilor şi al mănuşilor din dotare, se vor trezi într-o clasă virtuală, cu colegi şi profesori. Precum într-o situaţie reală, copilul interacţionează cu aceştia şi primeşte sarcini. "Până acum, ca terapeut, eu nu mă puteam baza decât pe ceea ce spuneau părinţii şi profesorii. Prin intermediul realităţii virtuale putem însă studia exact reacţiile copiilor. Aflăm astfel după cât timp îşi pierd interesul pentru sarcinile care le primesc, ori ce le distrage atenţia", explică Daniel David.

Pe lângă faptul că sunt eliminaţi intermediarii (părinţii şi profesorii) în evaluarea problemelor copiilor, un alt avantaj îl reprezintă faptul că mediul (clasa) este mai uşor de controlat. "Într-o clasă reală, nu avem acest control, pentru că nu avem cum să controlăm modul în care reacţionează ceilalţi elevi. Nu putem să ţinem ore doar cu câţiva elevi şi, apoi, gradual, să aducem mai mulţi elevi în clasă", spune David.

La început, în clasa virtuală, elevii primesc sarcini uşoare, care se pot rezolva în 3-5 minute, iar profesorii le dau încurajări (felicitări explicite ori calificative bune). Sarcinile cresc gradual, iar scenariul se complică - ceilalţi copii din clasă provoacă subiectul, încercând să-i distragă atenţia, şi se introduc zgomote. Scopul final este ca subiecţii tratamentului să-şi dezvolte atenţia. În realitatea imediată, nu în cea virtuală.

Cum se explică însă acest tratament? La sfârşitul anului trecut, cercetătorii de la Universitatea din Washington au prezentat un studiu referitor la impactul realităţii virtuale asupra vieţii reale. Conform acestora, cei care intră în realitatea virtuală pot dobândi amintiri care nu sunt reale. Participanţii la experiment au fost puşi să înveţe să utilizeze o cameră video performantă. Unii dintre aceştia au învăţat folosirea camerei în mod "clasic", prin fotografii şi instrucţiuni scrise, iar alţii prin intermediul unei versiuni virtuale pe computer. Cei din a doua categorie şi-au amintit mai bine cum se utilizează camera video, dar au vorbit şi de multe calităţi inexistente ale acesteia, care nu le fuseseră prezentate. Astfel, cercetătorii americani au ajuns la concluzia că experienţele virtuale stimulează imaginaţia, creierul devenind în scurt timp incapabil să separe amintirile reale de cele imaginare.

Daniel David apreciază că faptul că un subiect nu face diferenţa dintre amintirile din viaţa reală şi experienţele "trăite" în realitatea virtuală ajută în tratament. "Subiectul e învăţat diferite lucruri în realitatea virtuală, pe care apoi le aplică în viaţa de zi cu zi", explică el.

Aparatura (calculatoarele, căştile, mănuşile şi softurile) i-au costat pe clujeni aproximativ 50.000 de euro. Ele sunt aşteptate să ajungă la Universitatea "Babeş-Bolyai" în această săptămână. Studiul va dura 3-4 luni, rezultatele finale acestuia urmând să fie cunoscute în aproximativ 8-9 luni.

Ce este, de fapt, realitatea virtuală? Unde se încheie ficţiunea şi unde începe ştiinţa în acest concept? Conform Wikipedia, ideea de realitate virtuală a apărut încă din 1930, odată cu crearea unui simulator de avion pentru piloţi. După mai bine de trei decenii, în 1965, americanul Ivan Sutherland, a publicat cartea "Ultimate Display", în care imagina o lume virtuală, personală, "la purtător", la care te puteai conecta cu ajutorul unui mic televizor şi a unui ecran portabil sub forma unei căşti. 1965 este considerat, de altfel, oficial, anul de naştere al realităţii virtuale. Era anul în care americanii debarcau în Vietnam, iar astronautul sovietic Alexei Leonov făcea prima plimbare în spaţiu. Trei ani mai târziu, Sutherland a prezentat şi primele imagini grafice în realitatea virtuală.

Ideea a fost preluată de literatura şi producţia cinematografică de science-fiction (SF). În paralel, cercetătorii au dezvoltat conceptul. În 1985, Michael Mc Greeveyg, colaborator al NASA, a obţinut o cască mult mai uşoară şi mai ieftină: a luat o cască de protecţie, a montat pe ea două miniecrane, pe care le-a prevăzut cu nişte senzori speciali de urmărire a mişcărilor; aceştia au transmis informaţiile la un calculator sensibil şi deosebit de performant. În acelaşi an, Myron Kreuger de la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii din Connecticut a prezentat invenţia denumită "Videoplace" ("Terenul video"). Acest teren virtual era format din mai multe camere, care se putea folosi simultan pentru dans, joc sau interacţiune.

Mănuşile au completat echipamentul necesar conectării la realitatea virtuală. Primele mănuşi au apărut la începutul anilor '80, însă forma modernă a fost gândită în 1986 de un proiectant de jocuri video, Jaron Lainer. Din acel moment, casca şi mănuşile au devenit indispensabile.

Tratamentul în realitatea virtuală va fi dezvoltat la Cluj de către Institutul Internaţional de Psihoterapie din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai", constituit în 2004 în colaborare cu Institutul "Albert Ellis" din New-York. Preşedintele şi directorul Executiv al Institutului este Daniel David, din board-ul (consiliul) acestuia făcând parte câţiva dintre cei mai reprezentativi psihologi din lume, de la Harvard, Columbia sau Pensylvania.

Psihologii clujeni au fost primii care au introdus în România studiul comparat al tratamentului psihologic cu cel medicamentos. Între 2001 şi 2005, peste 160 de persoane care au sufereau de depresie au participat la un astfel de studiu, care compara psihoterapia cu tratamentul psihiatric, bazat pe medicamentaţie. Rezultatele au demonstrat că, din punct de vedere statistic, ambele tratamente sunt la fel de eficiente, alegerea unuia dintre ele urmând să fie făcută în funcţie de fiecare subiect în parte.

Pe lângă deficitul de atenţie, psihologii clujeni vor studia în realitatea virtuală şi stresul post-traumatic al soldaţilor români care au fost prezenţi în zone de conflict. De asemenea, tot în realitatea virtuală vor fi diagnosticate şi tratate diferite fobii.

Născut în 1972, Daniel David (foto) este absolvent al Facultăţii de Psihologie din Cluj şi cadru didactic în cadrul aceleiaşi instituţii. Săptămâna trecută, Senatul UBB i-a acordat titlul academic de profesor. În 1999, la doar 27 de ani, a obţinut titlul de doctor în psihologie, cu un studiu legat de prelucrarea inconştientă de informaţie cu aplicabilitate în psihologie, practica judiciară şi jurnalistică.

În perioada de pregătire a doctoratului a studiat la Universitatea din Tennessee şi cea din Binghampton, iar la Mount Sinai School of Medicine din New-York a urmat studii post-doctorale. A fost consilier pe probleme de cercetare în Ministerul Educaţiei şi Cercetării în 2005 şi în prezent este vice-preşedinte al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Domeniul Educaţiei şi Cercetării. Este autorul mai multor studii şi al unui tratat de psihopatologie şi supervizor al Insitutului "Albert Ellis" din New-York şi al Academiei de Terapie Cognitivă din SUA. Conform monitorizării efectuate de Asociaţia Ad-Astra, la ora actuală, Daniel David este cel mai citat psiholog român în revistele străine de specialitate.