"Vechiul castel ocupa, pe o culme singuratică a pasului Vulcan, partea superioară a unui podiș, numit dealul Gorgan. În lumina scăpărătoare, volumele se detașau net, cu limpezimea unor imagini stereoscopice. Cu toate acestea, ochiul păcurarului trebuie să fi fost înzestrat cu o mare putere pentru a desluși vreunul dintre amănuntele grămezii îndepărtate" (Fragment din romanul "Castelul din Carpați")
Traseul parcurs de personajele "Castelului din Carpați" a fost reluat în acest an de fotograful clujean Lucian Muntean, care a încercat să găsească locurile descrise în cunoscutul roman fantastic al lui Jules Verne, a cărui acțiune se petrece în România.
Principalul scop al acțiunii a constat în găsirea unor locuri identice cu cele descrise în roman și în sublinierea diferențelor produse în mai bine de 100 de ani.
Proiectul a fost gândit și organizat de Centrul Cultural Francez din Cluj, cu ocazia "Anului Jules Verne". Itinerarul s-a vrut reparcurs pentru a fi marcat ca atare și pentru a se realiza un fotoreportaj care urmează să fie expus în localitățile vizate, în centrele culturale franțuzești din România și probabil la Nantes, orașul natal al lui Verne.
Localitățile prin care se perindă personajele romanului acoperă o bună parte din teritoriul României: Cluj, Turda, Alba Iulia, Sebeș, Sibiu, Deva, Hunedoara, Hațeg, Râu de Mori, Petrila, Petroșani, Vulcan, Curtea de Argeș și Craiova.
"De pe platforma superioară a donjonului, priveliștea se întinde până la ultima limită a munților. În spate unduie lanțul înalt și atât de capricios ramificat care alcătuiește hotarul cu Valahia. În față se adâncește sinuosul pas Vulcan, singurul drum practicabil între provinciile limitrofe" (Fragment din roman)
Imaginația și realitatea
Forfota romanului se desfășoară în localitatea imaginară Verești, situată undeva la poalele Retezatului. Celelalte localități sunt doar amintite și foarte puțin descrise.
Lucian Muntean spune că a fost dificil să găsească locurile descrise în roman, deoarece Jules Verne doar și-a imaginat traseul. El nu a fost în România, ci s-a inspirat din scrierile geografului francez Elisee Reclus. Acesta, la rândul său, s-a informat la început din singurele surse referitoare la Transilvania accesibile unui străin, care erau de proveniență austro-ungară.
Astfel, posibilitatea ca nici satul și nici castelul descrise în carte să nu fi existat sau să fi fost distruse era foarte mare. Însă, perseverent, clujeanul le-a găsit chiar acolo unde le plasase autorul, comuna hunedoreană Râu de Mori. În zonă, castelul se numește "Cetatea de colț" sau "Cetatea Cândeștilor".
Tipologii neschimbate
Paralelele fotografice pe care reușeste să le facă Lucian Muntean sunt aplicate pe textul volumului, reușind astfel să redea atmosfera "Castelului din Carpați".
"Am luat cartea la citit și mi-am notat unele pasaje, pe care mi-am propus să le regăsesc și să le surprind", mărturisește fotograful. "Aceasta a fost de fapt și provocarea: dacă nu regăseam atmosfera și castelul, degeaba aveam eu poze din zonă. Însă, din fericire, s-a întâmplat cum credeam".
Atent la lucrurile neschimbate, dar și la modificările produse față de textul romanului, Muntean spune că este uimitor cât de bine a surprins Jules Verne tipologiile rurale românești. "Am întâlnit localnici foarte asemănători cu personajele cărții. S-au păstrat până și superstițiile față de cetate, care constituie baza narațiunii, sau unele aspecte ale vieții la țară. S-au și schimbat multe, însă lucrurile vechi mai conviețuiesc cu cele moderne".
În aceste pagini, CLUJEANUL vă prezintă, în premieră, câteva paralele inedite, text-fotografie, despărțite de un veac.
"Nici Vulcanul, nici Vereștii nu s-au ales cu cel mai mic câștig de pe urma vecinătății cu un mare centru industrial; sunt și azi cum au fost acum cincizeci de ani, așa cum fără îndoială vor mai fi și peste o jumătate de veac" (Fragment din roman)
"Ciobanul Frig, încremenit, nu mai scotea o vorbă. Toată atenția i se concentrase asupra cetățuii, pe care umbra suitoare începea s-o cucerească, la nivelul dealului Gorgan" (Jules Verne, "Castelul din Carpați")
Absolvent de Geologie, Lucian Muntean (foto) a lucrat ca fotoreporter la cotidienele Ziua, ProSport și Gazeta Sporturilor. A avut peste 10 expoziții personale de fotografie artistică în țară și străinătate (Franța, Tunisia și Mexic). În prezent, este fotoreporter al agenției Rompres