Timpul trece terifiant de repede şi România se schimbă îngrozitor de încet. Sunt cele mai neplăcute concluzii la care ajungi analizând opţiunile pe care le avem pentru aceste alegeri.

Practic, ni se oferă iar doar nuanţe de gri: rămăşiţe ale comunismului, fardate divers. Cu cine să votezi? Cu ginerele de ministru ceauşist, cu marinarul plimbat cam liber în lume, cu poetul de curte al familiei fostului dictator? Care e mai bun pentru România? M-am săturat de nuanţe, de răul cel mai mic. Vreau să merg la vot cu inima deschisă, vreau să ştiu ce să le răspund celor care mă întreabă cu cine să voteze. Vreau bine şi rău, vreau alb şi negru.

De ce nu a fost România în stare să producă măcar un singur nou lider politic veritabil în toţi aceşti ani? Unde ne sunt valorile, "oamenii de seamă" cu care ne lăudăm mereu? După 14 ani de la ieşirea din comunism, prin faţa ochilor ni se perindă aceleaşi feţe triste.

De aceea, nu aştept nimic de la alegerile din acest an. Mă gândesc doar la 2008 şi la 2009 (când vom alege un alt Parlament, respectiv noul preşedinte). Şi îl aştept pe 2008 şi pentru un alt motiv: va fi momentul în care la vot se va prezenta primul român născut în 1990. Primul cetăţean al acestei ţări pentru care Ceauşescu nu mai înseamnă nimic.

Sper ca măcar el să aibă şansa pe care eu nu o am în 2004: aceea de-a alege, ferm, între bine şi rău, între alb şi negru.